Ingrijirea pacientei cu disgravidie precoce

 

 

Din cuprins:

ARGUMENTUL

CAP.I. ÎNGRIJIREA PACIENTEI CU DISGRAVIDIE PRECOCE

1.1. Anatomia şi fiziologia aparatului genital feminin

1.2. Disgravidia precoce

1. Definiţie

2. Etiopatogenie

3. Patogenie

4. Clasificare

5. Diagnostic clinic

6. Diagnostic paraclinic

7. Diagnostic diferenţial

8. Evoluţie şi prognostic

9. Tratament

a) igieno-dietetic

b) medicamentos

CAP.II. ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului în spital

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare a pacientului

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice a pacientului

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului

2.5. Alimentaţia pacientului

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea pacientului

2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

2.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de caz

2.9. Educaţia pentru sănătate

2.10. Externarea pacientului

CAP.III. ÎNGRIJIRI SPECIALE

Cazul 1. Plan de îngrijire

Cazul 2. Plan de îngrijire

Cazul 3. Plan de îngrijire

CAP.IV. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE 

 

 

Extras din document:

 

1.2. Disgravidia precoce

 

 

1. Definiţie

 

 

Disgravidiile sunt afecţiuni proprii stării de gestaţie, ce apar odată cu sarcina şi dispar odată cu ea.

 

 

2. Etiopatogenie

 

 

Etiologia acestei afecţiuni a rămas necunoscută până în prezent. De-a lungul timpului, au fost propuse o serie de teorii pentru a explica apariţia simptomelor caracteristice:

  • Teoria nervoasă, conform căreia în sarcină are loc o inhibiţie corticală ce duce la o hiperexcitabilitate anormală a centrilor subcorticali;
  • Teoria hormonală care susţine că manifestările clinice sunt cauzate de nivelul crescut al hCG-ului (human chorionic gonadotropin);
  • Teoria conflictului mixt între ou şi mamă, în care intervin: cu siguranţă sistemul nervos al femeii (vărsăturile grave nu se întâlnesc decât la femeile cu echilibru psihic instabil, care nu acceptă ideea prezenţei sarcinii, cărora le este frică de momentul naşterii), şi anumiţi hormoni secretaţi de oul în evoluţie (hCG). În sprijinul acestei ipoteze vine şi frecvenţa mai mare a vărsăturilor în sarcina gemelară şi cea molară, unde nivelul seric al acestui hormon are valori mai ridicate;
  • Teoria toxemică susţine că afecţiunea apare în urma modificărilor locale de implantare;
  • Teoria reflexă sugerează că disgravidia este consecinţa unui histeroreflex (parasimpatic) cu punct de plecare de la nivelul colului uterin.

Printre alţi factori incriminaţi de apariţia disgravidiei se numără şi: deficienţa de vitamina B6, deficienţe ale metabolismului proteic, hipotiroidismul, factori emoţionali, reacţii de hipersensibilitate.

 

I. STIMULII SUNT NORMALI, DAR ORGANISMUL REACŢIONEAZĂ PATOLOGIC

a) Reactivitatea nervoasă

- Activitate cortico-subcorticală

- Nevroză

b) Factorul psihic

- Element favorizant, adjuvant, agravant al disgravidiei Femeile cu psihic labil → risc disgravidie

c) Factorul neuroreflex

- Pe fondul hiperactivităţii subcorticale şi hipercolinergiei se produc reflexe patologice viscero-cortico-viscerale

- Distensia uterină → reflexe utero-gastrice, utero-salivare, utero-corticale, ce pe fondul de hiperexcitabilitate subcorticală, generează reflexul vomitiv, hipersalivar

- Factorii favorizanţi pentru aceste reflexe sunt: hipoplazia, malformaţiile uterine, bolile inflamatorii, fibromul

- Calea centripetă →nervii hipogastrici (Rezecţia nervului presacrat, blocajul lombo-aortic, peridural →efecte terapeutice bune)

d) Factori organici extragenitali:

- Afecţiunile gastro-intestinale, hepatice biliare, apendicita, ptozele viscerale, aerofagia favorizează apariţia disgravidiei precoce