Ingrijirea pacientei cu mola hidatiforma

 

 

Extras din document:

 

1.2. Mola hidatiformă

 

1. Definiţie

Tumora benignă este formată printr-o degenerare a vilozităţilor coriale ale placentei în timpul sarcinii.

Mola hidatiformă este o boală a trofoblastului, stratul extern al oului implantat în mucoasa uterină, la originea corionului (membrana exterioară), apoi a placentei. Ea se dezvoltă după fecundaţie, anomalia cromozomială care o provoacă este de origine masculină; sarcina, numită atunci molară, nu este niciodată dusă la termen. Degenerescența trofoblastului antrenează o secreţie ridicată de hormon coriogonadotrofic (HCG), responsabil de apariţia unor tulburări ale sarcinii (vărsături, hemoragii).

 

2. Etiologie

Mola hidatiformă este singura tumoră benignă din acest tip de tumori. Poate fi completă (când un spermatozoid fecundează un ovul fără material genetic) sau incompletă (când 2 spermatozoizi fecundează un ovul normal). Mola hidatiformă are riscul de a degenera malign în mola invazivă (1 din 5 paciente cu molă hidatiformă completă; malignizarea unei mole incomplete este rară). Riscul malignizării creşte dacă:

ì  au trecut mai mult de 4 luni între lipsa menstruaţiei şi instaurarea tratamentului

ì   uterul a crescut mult în dimensiuni

ì   vârsta peste 40 de ani

ì   antecedente de BTG

Factorii de risc în apariţia molei hidatiforme sunt:

–  vârsta, reprezintă un risc de sarcină molară, mai ales după 30-46 de ani

–  rasa, în care femeile de culoare au un risc crescut comparativ cu cele albe

–  antecedente de sarcină molară

–  regim sărac proteic

–  fumatul

–  antecedente de infecţii virale şi parazitare (toxoplasmoză)

 

3. Patologie

Sunt 4 tipuri de tumori asociate sarcinii şi toate derivă din trofoblast, un ţesut tânăr prezent numai în sarcina ce ulterior se va dezvolta în placentă:

  • Mola hidatiformă;
  • Mola invazivă;
  • Choriocarcinomul;   
  • Tumora placentară trofoblastică.

Toate aceste tumori trofoblastice gestaționale se vor dezvolta dintr-o sarcină ce nu evoluează normal. Celulele trofoblastice se înmulţesc anarhic şi mai rapid decât cele fetale şi îşi pierd capacitatea de a asigura nutriţia embrionului, acesta involuând.

Choriocarcinomul este o tumoră malignă ce va creşte mult mai repede decât celelalte forme şi va metastaza mai devreme. Se poate dezvolta fie dintr-o molă hidatiformă, fie pe baza ţesutului restant placentar după o naştere normală sau după o terminare de sarcină (avort spontan sau la cerere). S-au raportat rare cazuri de choriocarcinom şi în afara sarcinii în zone ectopice şi chiar la sexul masculin. Diferenţa în aceste cazuri este că tumora ce apare în afara sarcinii răspunde mai greu la chimioterapie decât cea gestațională.

Tumora trofoblastică placentară este foarte rară şi apare asemeni choriocarcinomului. Diferenţa este că metastazează mai greu, însă invadează mai mult ca restul tumorilor şi nu este deloc sensibilă la chimioterapie.