Ingrijirea pacientului cu adenom de prostata

 

 

Din cuprins:

Argumentul

CAP.I. Îngrijirea pacientului cu adenom de prostată

1.1. Anatomia şi fiziologia prostatei

1.2. Adenomul de prostată

1. Definiţie

2. Etiologie

3. Patogenie

4. Diagnostic clinic

5. Diagnostic paraclinic

6. Diagnostic diferenţial

7. Evoluţie şi prognostic

8. Tratament

CAP.II. Îngrijiri generale

2.1. Internarea pacientului în spital

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare a pacientului

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice a pacientului

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului

2.5. Alimentaţia pacientului

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea pacientului

2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

2.8. Pregătirea preoperatorie și îngrijirea postoperatorie a pacientului

2.9. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de caz

2.10. Educaţia pentru sănătate

2.11. Externarea pacientului

CAP.III. Îngrijiri speciale

Cazul 1. Plan de îngrijire

Cazul 2. Plan de îngrijire

Cazul 3. Plan de îngrijire

CAP.IV. Concluzii

Bibliografie

 

 

Extras din document:

 

1.2. Adenomul de prostată

 

1. Definiţie

 

Adenomul de prostată, cunoscut şi sub denumirea de adenom periuretral sau supertrofic de prostată, este definit clasic ca o tumoră benignă, dezvoltată din glandele periuretrale situate submucos şi intrasfincterian.

Adenomul de prostată este cea mai frecventă tumoră benignă a bărbatului. Apare în general după vârsta de 50 de ani şi se manifestă clinic la cel trecut de 60 de ani. Reprezintă cauza cea mai frecventă de obstrucţie subvezicală, punând în pericol viaţa bolnavului prin insuficienţă renală consecutivă.

Studii mai recente arată că glandei prostatice i se pot recunoaşte două porţiuni: cranială şi caudală. Limita dintre acestea ar fi un plan care trece prin orificiile canalelor ejaculatorii. Prostata cranială provine din partea terminală a canalelor Wolff şi Muller, cea caudală din sinusul urogenital. Având embriologic origini diferite, răspund diferenţiat la stimuli hormonali şi au patologie proprie.

  • Prostata cranială răspunde prin hipertrofia la stimuli estrogeni şi din această porţiune se va dezvolta adenomul de prostată.
  • Prostata caudală este sub dependenţă hormonală androgenică, se atrofiază sub estrogenoterapie şi pe seama acesteia se dezvoltă cancerul de prostată.

 

2. Etiologie

 

Nu se cunoaşte în mod precis cauza hipertrofiei porţiunii craniale a prostatei. Au fost invocaţi mai mulţi factori:

  • § congestia venoasă pelvină;
  • § ateroscleroza;
  • § inflamaţiile cronice ale prostatei;
  • § excesele sau absenţa sexuală.

În cazul aterosclerozei s-a crezut că arterele prostatei caudale fiind afectate, procesul va avea ca urmare atrofia acesteia, în vreme ce prostata cranială, bine vascularizată, se va dezvolta mai amplu, ducând la hipertrofie.

Mai plauzibilă este ipoteza care corelează apariţia adenomului de perturbările hormonale legate de vârstă.

În acest sens se ştie ca evoluţia, dezvoltarea  şi secreţia prostatei, ca şi a veziculelor seminale, sunt sub dependenţa hormonală hipofizo-testiculară. Hipofiza (sub dependenţa neuro-hipotalamică) secretă gonadotrofinele A şi B.

Gonadotrofina A, hormon foliculino-stimulant, are sub dependenţă tubii seminiferi (celulele Sertoli) şi determină hipertrofia prostatei craniale.

Gonadotrofina B controlează dezvoltarea şi activitatea celulelor Leydig (stimulează secreţia androgenică).

Involuţia testiculară legată de vârstă rupe echilibrul hormonal, lăsând să predomine secreţia estrogenică, ceea ce va duce la hipertrofia prostatei craniale.

Cu toate progresele şi argumentele aduse în sprijinul patogeniei hormonale a adenomului, tratamentele endocrine încercate nu au dus la nici un rezultat terapeutic valabil.