Ingrijirea pacientului cu alergii

 

Rotator powered by EasyRotator for WordPress, a free and easy jQuery slider builder from DWUser.com. Please enable JavaScript to view.

 

Din cuprins:

Argumentul 

CAPITOLUL I. Îngrijirea pacientului cu alergii

1.1. Alergiile

1. Definiţie

2. Etiologie

3. Patogenie

4. Forme clinice

4.1. Rinita alergică sezonieră

4.2. Rinita perenă

4.3. Astmul bronşic

4.4. Conjunctivitele alergice

4.5. Urticaria şi angioedemul

4.6. Alergia alimentară

4.7. Dermatita atopică. Urticaria şi angioedemul. Astmul şi rinita

CAPITOLUL II. Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu alergie

2.1. Internarea pacientului în spital

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare a pacientului

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice a pacientului

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului

2.5. Alimentaţia pacientului

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea pacientului

2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

2.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de caz

2.9. Educaţia pentru sănătate

2.10. Externarea pacientului

CAPITOLUL III. Studii de caz

Cazul I. Culegerea datelor

Nevoile fundamentale după modelul conceptual al Virginiei Henderson

Plan de îngrijire al pacientei

Cazul II. Culegerea datelor

Nevoile fundamentale după modelul conceptual al Virginiei Henderson

Plan de îngrijire al pacientei

Cazul III. Culegerea datelor

Nevoile fundamentale după modelul conceptual al Virginiei Henderson

Plan de îngrijire al pacientei

CAPITOLUL V. Concluzii

Bibliografie

 

 

Extras din document:

 

CAPITOLUL I

Îngrijirea pacientului cu alergii

 

 

1.1. Alergiile

 

1. Definiţie

 

Alergiile reprezintă o reacție inadecvată sau exagerată a sistemului imunitar la substanțe care la majoritatea oamenilor nu cauzează simptome.

Alergenii sunt definiţi ca antigeni capabili să inducă formarea de anticorpi IgE atunci când sunt inhalaţi, înghițiți sau injectaţi. Aceştia sunt de obicei proteine sau glicoproteine; mai rar pot fi polizaharide sau substanţe cu greutate moleculară mică (de exemplu unele medicamente). Majoritatea alergenilor au o greutate moleculară cuprinsă între 20000 şi 40000 daltoni. Limitele sunt 5000 (de imunogenitate) şi 6000 daltoni (de penetrabilitate).

Studiul extractelor alergenice au evidenţiat un număr mare de molecule alergenice. Unele sensibilizează numai un număr mic de pacienţi (alergeni minori), altele evocă un răspuns IgE la majoritatea acestora (alergeni majori).

 

2. Etiologie

 

Clasificarea tipurilor alergice de sensibilizare

În 1963 Coombs şi Gell prezentau faimoasa lor clasificare a fenomenelor de hipersensibilizare, cu aplicare la sindroamele alergice umane. Autorii atrăgeau atenţia de la început, că în bolile alergice, procese diferite pot să apară la acelaşi bolnav şi chiar în aceeaşi leziune, de aceea își propuneau să clarifice mecanismele importante, ce intervin la apariţia sindromului clinic.

Gell şi Coombs au împărțit starea de hipersensibilizare în patru tipuri astfel: Tipul I, Tipul II, Tipul III, Tipul IV, hipersensibilizarea caracteristică individuală, manifestându-se numai la al doilea contact cu antigenul (alergenul) particular. Cele patru tipuri de sensibilizare pot fi foarte diferite unul de altul, obişnuit ele nu sunt însă strict izolate, mai multe tipuri putând fi implicate în acelaşi sindrom sau proces.

Tipul I, denumit şi hipersensibilizare imediată este iniţiat de alergeni fiind dependent de IgE. Cuplarea alergenilor cu IgE care acoperă suprafaţa unor celule ca: mastocite, bazofile, antrenează pornirea mecanismului celular şi eliberarea de mediatori farmacologici preformaţi (histamina) sau formaţi apoi, care vor acţiona în sensul apariţiei unei reacţii inflamatorii acute – inflamaţia alergică – şi clinic, prin manifestările de tip: astm bronşic alergic, urticaria, rinita şi conjunctivita alergică, şocul anafilactic, dermita atopică. Clasic se admite că tipul I de reacţii alergice includ Anafilaxia, pe de o parte, Atopia, pe de altă parte.

Tipul II este cel de hipersensibilizare citotoxică; anticorpii ce intervin în reacţie sunt legaţi de antigen direct pe celulă, ducând astfel la fagocitoză, la moartea celulară sau la liză imediată, prin intervenţia componentelor proteice ale complementului; obişnuit este vorba despre anticorpi ce reacţionează cu un component antigenic al celulei sau al unui element tisular sau de un antigen ori hapten intim legat de ţesut, distrugerea acestuia apărând în prezenţa complementului sau a celulelor mononucleare. Anticorpii, în acest tip de leziune sunt IgG sau IgM. În acest tip sunt incluse reacţiile de transfuzie, boala hemolitică a nou-născutului şi purpura, anemia hemolitică, granulocitopenia (adesea apărută ca urmare a sensibilizării prin haptene – medicamente), rejecţia de homogrefă, ca şi bolile tiroidei (şi a altor organe) rezultate din reacţia anticorpului cu celulele tisulare, ce pot duce la stimulare.