Ingrijirea pacientului cu fracturi costale

 

 

Din cuprins:

ARGUMENTUL

CAP.I. Îngrijirea pacientului cu fracturi costale

1.1. Cutia toracică (coastele)

1.2. Fracturi costale

1. Definiţie

2. Etiologie

3. Patologie

4. Diagnostic clinic

5. Diagnostic paraclinic

6. Diagnostic diferenţial

7. Evoluţie şi prognostic

8. Tratament

CAP.II. Îngrijiri generale

II.1. Etapele procesului de nursing

II.2. Acordarea îngrijirilor specifice a pacientului cu fractură costală

CAP.III. Îngrijiri speciale

Cazul 1. Plan de îngrijire

Cazul 2. Plan de îngrijire

Cazul 3. Plan de îngrijire

CAP.IV. Concluzii

Bibliografie

 

 

Extras din document:

1.2. Fracturi costale

 

 

1. Definiţie

 

Fracturile costale reprezintă ruperea sau apariţia unei fisuri la nivelul unui os ce formează cutia toracică.

 

 

2. Etiologie

 

Cauza cea mai frecventă de fractură costală este prin lovitură directă în torace, adesea în urma unui accident de maşină sau a unei căzături. Fracturile costale se mai pot produce de asemenea în timpul unor accese puternice de tuse, mai ales în prezenţa unor boli care scad rezistența oaselor, ca de exemplu în osteoporoză sau în neoplasme osoase (cancer osos).

 

 

3. Patologie

 

Coastele au două funcţii: una dintre ele este de a proteja organele interne, iar cea de-a doua este de a oferi suport pentru muşchii respiratori. Coastele menţin de asemenea cutia toracică deschisă, pentru a permite intrarea aerului în plămâni.

În cazul în care coastele sunt fracturate, respiraţia devine foarte dureroasă, deoarece muşchii respiratori care în mod obişnuit se fixează pe coaste, vor trage de porţiunea fracturată. În cazul în care trei sau mai multe coaste vecine sunt fracturate în mai multe puncte, se va forma o porţiune de torace care nu-şi va mai menţine forma normală în timpul inspiraţiei (în momentul în care tragem aer în plămâni). Acest lucru va determina scăderea volumului cutiei toracice şi a plămânilor, deci o respiraţie insuficientă. De asemenea musculatura va fi afectată, iar acest lucru influenţează suplimentar respiraţia.

 

 

4. Diagnostic clinic

 

Diagnosticarea include anamneza (întrebări în legătură cu motivul producerii fracturii) şi examinarea fizică. Aceasta poate să implice aplicarea unei presiuni la nivelul toracelui, pentru a determina locul dureros; inspecţia (observarea) toracelui, a mişcărilor respiratorii şi auscultaţia (ascultarea) plămânilor. De asemenea se inspectează capul şi gâtul, se auscultă inima, pentru a se diagnostica eventualele leziuni.

Durerea la locul fracturii are grade variate, de la uşoară la severă. Respiraţia este îngreunată. La apăsarea sternului, cu pacientul în poziţie orizontală, acesta va simţi durere la locul de fractură.

În cazul în care fractura afectează procesul respirator, pot să apară dispneea (respiraţie grea, senzaţia de sete de aer) sau tahipneea (respiraţie rapidă) fie datorită durerii, fie afectării cutiei toracice.