Ingrijirea pacientului cu hepatita cronica

 

 

Din cuprins:

ARGUMENTUL

CAP. I. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU HEPATITĂ CRONICĂ

1.1. Anatomia și fiziologia ficatului

1.2. Hepatitele cronice

1. Definiție

2. Risc de expunere

3. Etiologie

4. Patogenie

5. Simptomatologie

6. Examene paraclinice şi de laborator

7. Diagnostic

8. Evoluție şi prognostic

9. Tratament

a) igieno-dietetic

b) medicamentos

10. Profilaxie şi educația pentru sănătate

CAP. II. ÎNGRIJIRI GENERALE ȘI SPECIALE

CAP. III. STUDII DE CAZ

Cazul 1. Plan de îngrijire

Cazul 2. Plan de îngrijire

Cazul 3. Plan de îngrijire

CAP.IV. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

 

 

Extras din document:

1.2. Hepatitele cronice

 

Date despre boală

Hepatita cronică reprezintă o stare inflamatorie a ficatului, localizată predominant portal sau periportal, fără dezorganizarea arhitectonicii lobulilor hepatici, fără regenerarea nodulară, cu manifestări clinice variate şi alterarea testelor biologice hepatice, care durează cel puţin un an.

Hepatita cronică se situează între hepatita acută şi ciroza hepatică.

Pe baza criteriilor morfopatologice se deosebesc două forme principale de hepatită cronică:

- hepatita persistentă;

- hepatita agresivă (activă sau evolutivă).

 

1. Definiţie

 

Hepatita cronică – reprezintă o inflamare şi o disfuncţie a ficatului.

În raport cu gradul de activitate a procesului inflamator şi cu posibilităţile evolutive se deosebesc două tipuri de hepatită cronică: tipul A şi tipul B.

Tipul A - se caracterizează printr-o activitate moderată a procesului inflamator şi cu posibilitatea de vindecare sau trecere în hepatită cronică persistentă dar care păstrează încă potenţialul de evoluţie spre cronică.

Tipul B - se caracterizează printr-o activitate moderată a procesului inflamator şi cu posibilitatea de vindecare sau trecere în hepatită cronică persistentă dar care păstrează încă potenţialul de evoluţie spre ciroză.

 

2. Risc de expunere

 

Frecvența hepatitelor cronice este cel mai mare în ţările cu mediu epidermic de hepatite virale.

Degradarea condiţiilor de igienă şi de alimentaţie ca şi favorizarea mişcărilor şi contactelor unor mase mari de oameni au favorizat apariţia epidemiilor de hepatită.

Alte condiţii favorabile: condiţiile economico-sociale defavorabile, subnutriţia, consumul mare de alcool.

 

3. Etiologie

 

Infecţia cu virusuri hepatice şi în special cu virusuri B şi non A şi non B şi C se situează pe primul plan în etiologia hepatitei cronice.

Alcoolul şi alţi factori toxici se situează pe plan secundar.

Boala poate să apară la orice vârstă, atât la copii cât şi la indivizii trecuţi de 50 ani. Boala este mai frecventă la bărbaţi decât la femei.

În sprijinul preponderenței infecţiei cu virusuri hepatice, ca factor etiologic în hepatita cronică agresivă există mai multe argumente printre care persistența antigenului Hbs în ser la peste 50 % din bolnavii cu hepatită cronică agresivă.

 

4. Patogenie 

 

În general şi în evoluţia hepatitelor cronice intervin doi factori principali, în strânsă inter-relație:

a) factorul exogen, declanşant al bolii reprezentat de variaţi agenţi patogeni din mediul ambiant:

¯  infecţioşi: – virusuri hepatotrope;

                      – bacterii ce produc luesul şi TBC;

¯  toxici; 

¯  parazitari;

¯  nutriţionali.

b) factorul endogen, terenul reactiv la agenţi externi care condiţionează în special evoluţia bolii şi care este reprezentat de variate stări constituţionale transmise genetic sau dobândite de ordin trofic, neurovegetativ, enzimatic, endocrin, imunologic.