Ingrijirea pacientului cu insuficienta respiratorie cronica

 

 

Din cuprins:

Argument

Capitolul 1. Îngrijirea pacientului cu insuficiență respiratorie cronică

1.1. Anatomia și fiziologia a aparatului respirator 

1.2. Insuficiența respiratorie cronică 

1.2.1. Definiţie 

1.2.2. Etiologie

1.2.3. Patologie 

1.2.4. Diagnostic clinic

1.2.5. Diagnostic paraclinic 

1.2.6. Diagnostic diferenţial

1.2.7. Evoluţie şi prognostic 

1.2.8. Tratament 

1.3. Educaţia pentru sănătate

Capitolul 2. Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu insuficienţă respiratorie cronică

2.1. Îngrijiri generale

2.2. Îngrijiri speciale

2.3. Studii de caz

Cazul 1. Plan de îngrijire

Cazul 2. Plan de îngrijire

Cazul 3. Plan de îngrijire

Capitolul 3. Norme de sănătate, securitatea muncii și P.S.I.

Concluzii

Bibliografie

Anexe

 

 

Extras din document:

1.2. INSUFICIENȚA RESPIRATORIE CRONICĂ

 

 

1.2.1. Definiţie

 

Incapacitate cronică a plămânilor de a asigura funcția lor, care se traduce printr-o diminuare a concentrației de oxigen în sânge și uneori printr-o creștere a concentrației sangvine de dioxid de carbon.

 

1.2.2. Etiologie

 

Cele mai multe dintre insuficiențele respiratorii cronice sunt legate de o obstrucție a căilor aeriene prin bronhopatie cronică, astm sau emfizem: acestea sunt insuficiențele respiratorii cronice obstructive. Altele, numite insuficiențe respiratorii cronice restrictive, sunt consecutive unei diminuări a volumelor respiratorii legate fie de o atingere neuromusculară (poliomielită, scleroză laterală amiotrofică, miopatie), fie de o atingere osoasă (cifoscolioză gravă, spondilartrită anchilozantă), fie de leziuni pulmonare (BPOC, astm bronșic, pneumectomie sau lobectomie pentru cancer, tuberculoză și sechelele ei, fibroză pulmonară).

 

1.2.3. Patologie

 

Sunt 5 mecanisme de apariție a hipoxemiei:

*           scăderea concentrației inspiratorii a oxigenului – cauze exterioare, țin de mediul în care se află pacientul, poate apărea hiperventilaţia şi hipocapnia;

*           hipoventilaţia alveolară – (insuficienţa de pompă), este generată de procese patologice extrapulmonare (plămân normal) sau de procese pulmonare extinse şi severe care afectează în final eficienţa musculaturii respiratorii;

*           inegalităţi ventilație/perfuzie – neomogenitate difuză între distribuția intrapulmonară a aerului inspirat şi a circulației intrapulmonare;

*           tulburări de difuziune – generează hipoxemie cu creșterea gradientului alveolo-capilar al oxigenului. Presiunea parțială a oxigenului în aerul alveolar este normală, dar difuziunea lui prin membrana alveolo-capilară este alterată prin modificări ale structurii şi/sau grosimii membranei alveolo-capilare (edem interstițial, alveolar, fibroză pulmonară);

*           creșterea fracției de şunt intrapulmonar apare prin menținerea perfuziei în zone neventilate. Acestea sunt reprezentate de zonele de colabare alveolară, ce apare ca rezultat al atelectaziei de compresie sau resorbție.

 

1.2.4. Diagnostic clinic

 

O insuficiență respiratorie cronică se traduce printr-o respirație dificilă cu distensie toracică, tiraj (scobirea spațiilor intercostale la inspirație) și cianoză. Ea poate în plus să antreneze o insuficiență ventriculară dreaptă: tahicardie, creștere în volum a ficatului, jugulare turgescente, edeme ale membrelor inferioare. Insuficiențele respiratorii cronice evoluează lent, agravate prin pusee de insuficiență respiratorie acută. În cazurile cele mai grave, se ajunge la practicarea unei traheotomii definitive.

Se dezvoltă în luni sau ani.

Manifestările clinice au la bază hipoxemia şi hipercapnia cronice.