1.1. Anatomia şi fiziologia sistemului venos

1.2. Insuficiența venoasă cronică

1. Definiţie

2. Etiologie

3. Fiziopatologie

4. Diagnostic clinic

5. Diagnostic paraclinic

6. Diagnostic diferenţial

7. Evoluţie şi prognostic

8. Tratament

a) igieno-dietetic

b) medicamentos

CAP.II. ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului  în spital

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare a pacientului

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice a pacientului

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului

2.5. Alimentaţia pacientului

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea pacientului

2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

2.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de caz

2.9. Educaţia pentru sănătate

2.10. Externarea pacientului

CAP.III. ÎNGRIJIRI SPECIALE

Cazul 1. Plan de îngrijire

Cazul 2. Plan de îngrijire

Cazul 3. Plan de îngrijire

CAP.IV. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

1.2. Insuficiența venoasă cronică

1.  Definiţie

Prin insuficienţă venoasă cronică definim stadiul de decompensare a circulaţiei venoase de la nivelul membrelor inferioare. Clinic se caracterizează prin leziuni trofice avansate: edeme, celulite subcutanate indurative, dermatite, ulcere de gambă determinate de creşterea presiunii venoase ca rezultat al anomaliilor structurale şi funcţionale venoase.

2. Etiologie

Insuficienţa venoasă cronică este reprezentată de:

•      sindromul postflebitic în majoritatea cazurilor (cam 50% din tromboflebitele profunde).

•      varice hidrostatice avansate, neglijate, cu decompensarea sistemului venos superficial şi profund.

•      malformaţii venoase congenitale

•      fistule arterio-venoase de diverse etiologii.

3. Fiziopatologie

Evoluţia sindromului postflebitic este caracterizată prin persistenţa obstrucţiei, prin recanalizări avalvulate sau prin recanalizarea venei dar cu distrugerea valvelor venoase.

În varicele hidrostatice neglijate decompensarea sistemului venos superficial supraîncarcă venele perforante care devin la rândul lor insuficiente favorizând refluxul în venele sistemului venos profund printr-un cerc vicios.

Rezultanta acestor modificări este prezenţa hipertensiunii venoase permanente în ortostatism aproximativ egală cu înălţimea unei coloane de sânge (nesegmentată de valve) de la inimă la maleole, deci 100 cm H₂O prin reducerea complianţei se produce la mers o pompare cu presiune de 130 cm H₂O a sângelui de la nivelul muşchilor gambei spre suprafaţă prin venele perforante insuficiente. Hipertensiunea venoasă se transmite retrograd până la venule şi are efecte nocive pe capilare. Se perturbă permeabilitatea capilară şi rezultă extravazarea lichidelor respectiv a proteinelor în spaţiul interstiţial. Este afectată şi fibrinoliza, astfel încât depozitele perivasculare de fibrină persistă şi alterează oxigenarea şi metabolismul ţesuturilor. În spaţiile interstiţiale bogate în proteine migrează fibrocite, care explică procesul de organizare celulară fibro-conjunctivă, cu îngroşarea şi liposcleroza ţesutului celular subcutanat. Unele hematii traversează peretele vascular alterat şi sunt distruse în spaţiile interstiţiale; din hemoglobina distrusă rezultă depozite de hemosiderină care determină pigmentaţia brun închis (negru) caracteristică tegumentelor alterate din I.V.C. a membrelor inferioare. Pe tegumentele şi ţesutul celular subcutanat cu troficitate deficitară se supraadaugă infecţiile, mai ales streptococice, care obliterează şi îngreunează drenajul limfatic prin procesele de limfangită acută şi astfel accentuează edemul. Uneori se adaugă şi o dermatită alergică, determinată de unguentele şi alifiile utilizate de bolnav (mai ales cu antibiotice). Prin prurit şi leziunile de grataj se favorizează grefarea continuă de germeni patogeni.

Bolnavii cu sindrom postflebitic şi obstrucţii venoase prezintă la mers creşteri şi mai mari ale presiunii venoase (la 130-140 mm Hg) astfel încât poate apare chiar ischemie şi durere la mers („claudicaţie venoasă“).

Tegumentele inflamate şi fibrozate sunt de obicei cele din apropierea maleolelor la care hipertensiunea venoasă este maximă, nutriţia precară şi sunt expuse traumelor; sunt sediul de predilecţie al unor ulcere trofice de gambă – acestea sunt leziuni distructive tisulare trenante, cu vindecare precară.