Ingrijirea pacientului cu intoxicatie cu ciuperci

 

 

Din cuprins:

PARTEA I. PARTEA GENERALĂ

CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE

CAPITOLUL 2 – ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

2.1 CAVITATEA BUCALĂ

2.2 FARINGELE

2.3 ESOFAGUL

2.4 STOMACUL

2.5 GLANDELE ANEXE ALE APARATULUI DIGESTIV

2.6 FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

 

PARTEA A II-A. INTOXICAŢIA CU CIUPERCI

II.1 DEFINIŢIE

II.2 CAUZE

II.3 SIMPTOMATOLOGIE

II.4 DIAGNOSTIC

II.5 TRATAMENT

 

PARTEA A III–A

III.1 DEFINIŢIA NURSINGULUI

III.2 STUDIU DE CAZ

 

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

 

 

Extras din document:

 

PARTEA A II-A

INTOXICAŢIA CU CIUPERCI

 

 

II.1 DEFINIŢIE

 

Există peste 30 de specii de ciuperci ce conțin diferite toxine. Din punct de vedere al apariției simptomatologiei, ciupercile se împart în două categorii:

-     ciuperci cu perioadă scurtă de incubație (buretele pestriț, buretele parteriei);

-     ciuperci cu perioadă lungă de incubaţie.

Ceea ce se numeşte în mod comun ciupercă este un corp fructifer care are rolul de a produce spori. Pentru ca un corp fructifer să ia naştere este necesar ca miceliile primare ale aceleiaşi specii să vină în contact.

Împrăştierea sporilor are loc de cele mai multe ori datorită vântului; deoarece sunt extrem de uşori, pot fi transportaţi în scurt timp la o distanţă de sute de kilometri.

Perpetuarea diferitelor specii de ciuperci se poate face şi datorită transportului pasiv al sporilor de către numeroasele insecte.

Ciupercile cuprind o varietate extrem de largă (peste 100000 de specii răspândite în toate ecosistemele), fiind incluse în mod tradiţional printre vegetale.

 

Morfologia ciupercilor

Ciupercile clasice din păduri (ANEXE Fig. II.1.1), au un picior mai mult sau mai puţin dezvoltat, când doar cilindric, când îngroşat sau subţiat la bază, câteodată chiar ondulat sau şerpuit şi uneori turtit, sau prelungit în sol cu un miceliu de lungime variabilă. Suprafaţa poate fi netedă, zbârcită, flocoasă, cu vinişoare, striată etc.

Este important să se observe şi modul de inserţie a piciorului în pălăria de deasupra lui: aceasta poate fi complet centrală, mai mult sau mai puţin excentrică, şi rareori complet laterală.

Forma pălăriei variază foarte mult; la început ea este de formă globuloasă, iar la maturizarea deplină poate fi concavă sau chiar în formă de pâlnie.

Suprafaţa poate fi netedă, crăpată, cu aspect lucios, vâscos, uscat sau granulat. Marginea este de regulă întreagă, dar de multe ori şi sinuoasă sau lobată, câteodată cu franjuri dantelate care atârnă.