Ingrijirea pacientului cu otita

 

 

Din cuprins:

PARTEA I

CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE

CAPITOLUL 2 – URECHEA

2.1 URECHEA EXTERNĂ

2.2 URECHEA MEDIE

2.3 URECHEA INTERNĂ

2.4 MECANISMUL AUZULUI

2.5 FUNCŢIILE URECHII

 

PARTEA A II-A. OTITA

II.1 DEFINIŢIE

II.2 ETIOLOGIE

II.3 FIZIOPATOGENIE

II.4 ANATOMIE PATOLOGICĂ

II.5 DIAGNOSTIC

II.6 TRATAMENT

II.7 EVOLUŢIE

II.8 PROGNOSTIC

II.9 COMPLICAŢII

 

PARTEA A III-A. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU OTITĂ

III.1 NOŢIUNI DE NURSING

III.2 TEHNICI UTILIZATE LA CAZ

III.3 STUDIU DE CAZ

 

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

 

 

Extras din document:

 

PARTEA A II-A 

OTITA

 

 

II.1 DEFINIŢIE

Otita medie supurată sau acută reprezintă inflamația acută a mucoasei timpanului şi trompei lui Eustachio (ANEXE Fig. II.1.1), de etiologie bacteriană sau virală, cu debut rapid şi tablou clinic zgomotos, ale cărei manifestări caracteristice sunt otalgia, febra şi otoreea purulentă.

 

 

II.2 ETIOLOGIE

Cauza determinantă a otitei medii supurate (OMS) o constituie infecția microbiană, singură sau în asociere cu virusuri. Cei mai comuni agenți patogeni izolați din aspiratele urechii medii sunt: Streptococcus pneumoniae (30 – 50% din cazuri), Haemophilus influenzae (15 – 25%), Moraxella (branhamella) catarrhalis (7 – 23%), Streptococcus pyogenes (aprox.13%).

Streptococcus pneumoniae

Este cel mai frecvent agent etiologic implicat în OMS şi alte infecții bacteriene invazive la copii de toate grupele de vârstă. Streptococcus pneumoniae este un diplococ G+ cu 90 de serotipuri (clasificare făcută pe baza antigenului capsular polizaharid); frecvenţa fiecărui serotip variază între grupele de vârstă şi zona geografică.

Până recent această bacterie era sensibilă la majoritatea antibioticelor, inclusiv la Penicilină G, Eritromicină şi chiar Sulfonamide. Însă apariția unor mutații (ex: alterarea proteinelor din peretele celular care leagă penicilina) au dat naștere la tulpini multirezistente la medicamente. În aspirațiile urechii medii de la pacientul cu OMS, Haemophilus influenzae este al doilea ca frecvenţă dintre bacteriile izolate şi este responsabil pentru aproximativ 20% din cazurile de OMS la copilul preșcolar. Infecția otică cu Haemophilus influenzae apare mai frecvent la copiii predispuși la otită, la copiii mai mari şi la adulții care au beneficiat de vaccin antipneumococic.

Haemophilus influenzae este un cocobacil G- clasificat în funcție de prezenţa sau nu a capsulei  în tipuri încapsulate (6 clase distincte notate de la A la F) şi în tipuri nonîncapsulate, mai greu clasificabile, dar cu o pondere mai mare în etiologia OMS. În 10% din cazurile de OMS determinate de Haemophilus influenzae este implicat reprezentantul tipului B.

Moraxella catarrhallis

Este un diplococ G- şi face parte din flora normală a tractului respirator superior uman. Prin anii 1970 această bacterie a fost categorisită ca nonpatogenă în infecțiile urechii medii deși constituia aproximativ 10% din toate bacteriile izolate din aspiratele otice ale copiilor bolnavi. În acea perioadă bacteria era aproape în totalitate sensibilă la Ampicilină. Această schimbare se datorează secreției unor izoenzime de lactamază  care pot fi de origine plasmidică sau cromozomială şi care pot fi induse. Fiecare bacterie poate secreta mai mult de o izoenzimă. În prezent aproape toate formele sunt blocate de acidul clavulanic şi majoritatea încă sunt sensibile la sulfamide, cefalosporine sau macrolide cu spectru larg.