Ingrijirea pacientului cu otomastoidita acuta

 

 

Din cuprins:

Argumentul

CAP.I. Îngrijirea pacientului cu otomastoidită acută

1.1. Anatomia şi fiziologia urechii

1.2. Otomastoidita acută

1. Definiţie

2. Etiologie

3. Anatomie patologică

4. Diagnostic clinic

5. Diagnostic paraclinic

6. Diagnostic diferenţial

7. Evoluţie şi prognostic

8. Tratament

9. Profilaxie

CAP.II. Rolul asistentei medicale în îngrijirile acordate bolnavilor din sfera ORL

CAP.III. Îngrijiri speciale

Cazul 1. Plan de îngrijire

Cazul 2. Plan de îngrijire

Cazul 3. Plan de îngrijire

CAP.IV. Concluzii

Bibliografie

 

 

Extras din document:

1.2. Otomastoidita

 

1. Definiţie

 

Otomastoidita acută – este o complicație apărută prin tratarea incorectă a otitelor medii supurate acute, se produce prin propagarea puroiului la celulele mastoide; apare la copii și adolescenți și la persoanele cu rezistenţă scăzută.

 

Otomastoidita reprezintă o inflamație a mucoasei urechii medii și a cavităților osoase din stânga temporală, din osul temporal. Otomastoidita reprezintă practic o infecție cu localizare la nivelul sistemului urechii medii și a cavităților mastoidiene.

În funcție de evoluția acesteia, otomastoidita se împarte în otomastoidită acută și otomastoidită cronică. Vorbim de forma acută atunci când elementele clinice și boala apar rapid, se instalează rapid, iar evoluția este fulminantă. Vorbim de forma cronică atunci când boala evoluează lent, uneori fără o simptomatologie evidentă clinic și pe parcursul a câtorva ani de zile. Leziunile deși sunt silențioase, pot fi mai grave decât în forma acută.

 

2. Etiologie

 

Cauzele care determină apariția otomastoiditei depind de tipul de afecțiune. Otomastoidita acută este determinată de o otită medie necorespunzător tratată sau chiar netratată. Cel mai adesea, otomastoidita acută este complicația unei otite medii acute supurate, ceea ce înseamnă că dincolo de membrana timpanică apare o colecție de puroi. Inițial, secreția este transparentă, dar microbii proliferează în acea secreție determinând transformarea ei purulentă.

Factorul economico-social este important în etiologia bolii, știindu-se că maladia este mai frecventă și mai greu tratabilă în mediile defavorizate. Se mai pot adăuga interesul scăzut al bolnavului pentru a se trata și vindeca, deficiențe în asistenţa medicală primară și de specialitate (organizare, dotare, nivel profesional) care determină aplicarea unor tratamente incorecte, incomplete, tardive.

Bolnavii care au efectuat cobaltoterapie în regiunea capului și gâtului sunt defavorizați dacă prezintă o afecțiune inflamatorie acută sau cronică a urechii medii, vindecarea acesteia ridicând probleme deosebite de conduită terapeutică.

 

3. Anatomie patologică

 

Modificările anatomopatologice depind de virulenţa germenilor patogeni, de structura mastoidei și constituția organismului, ca și de vechimea leziunilor.

La început, se constată hiperemia și edemul mucoasei și periostului, ceea ce duce la îngustarea aditusului și tulburări de ventilație a mastoidei; consecutiv, apare un exsudat seros. Caracteristic pentru această fază este absența leziunilor osteitice, după tratament putându-se obține o vindecare cu “restituțio ad integrum”. Această etapă caracterizează reacția mastoidiană. Exsudatul seros devine purulent odată cu acumularea de celule inflamatorii.
În etapa următoare, persistenţa inflamației, a vasodilatației paralitice, acumularea secrețiilor purulente determină tromboze vasculare, stază, acidoză locală, care au drept consecință demineralizarea septurilor osoase. Se produce activarea osteoclastelor care înlătură zonele osoase decalcificate, producând confluarea celulelor mastoidiene sub forma unor cavități mari cu conținut purulent – osteoflegmonul sau empiemul endomastoidian. În formele agresive, necrozante (prin tromboze vasculare extensive), apar sechestre osoase (zone nedemineralizate înconjurate de zone de liză osoasă), îmbrăcând aspectul de osteomielită temporală. La periferia procesului inflamator există tendința de limitare a procesului inflamator. În formele cu evoluție lentă, periferic apare un aspect de osteită condensantă.