Ingrijirea pacientului maniaco-depresiv (cu tulburari bipolare)

 

 

Din cuprins:

ARGUMENTUL

CAP.I. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI MANIACO-DEPRESIV

1.1. Anatomia şi fiziologia neuronului

1.2. Tulburarea maniaco-depresivă

1.2.1. Definiţie

1.2.2. Subtipuri

1.2.3. Epidemiologie

1.2.4. Etiologie

1.2.5. Diagnostic

a) Diagnostic pozitiv

b) Diagnostic diferenţial

1.2.6. Evoluție

1.2.7. Tratament

1.2.8. Prognostic

CAP.II. ÎNGRIJIRI GENERALE ÎN PSIHIATRIE

2.1. Internarea pacientului în spital

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare a pacientului

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice a pacientului

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului

2.5. Alimentaţia pacientului

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea pacientului

2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

2.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de caz

2.9. Educaţia pentru sănătate

2.10. Externarea pacientului

CAP.III. ÎNGRIJIRI SPECIALE

Cazul 1. Plan de îngrijire

Cazul 2. Plan de îngrijire

Cazul 3. Plan de îngrijire

CAP.IV. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

 

 

Extras din document:

1.2. Tulburarea maniaco-depresivă

 

1.2.1. Definiţie

 

Boala maniaco-depresivă sau tulburarea bipolară este un diagnostic psihiatric care descrie o categorie de tulburări de afectivitate definite prin prezenţa a mai multor episoade de nivele ridicate energetice, cogniţie şi afectivitate şi unul sau mai multe episoade depresive. Stările afective pozitive sunt denumite manie sau dacă sunt mai uşoare, hipomania. Indivizii care experimentează frecvent şi episoade depresive prezintă şi episoade mixte în care caracterele de manie şi cele de depresie sunt prezente în acelaşi timp.

Tulburările de dispoziţie sunt caracterizate de exagerări pătrunzătoare, prelungite şi “infirmizante” ale dispoziţiei şi afectivităţii, asociate cu disfuncţii comportamentale, psihologice, cognitive, neurochimice şi psihomotorii.

Anormalităţile dispoziţiei se însoţesc de multiple semne şi simptome care afectează aproape toate domeniile de funcţionare. Simptomele vegetative includ modificări ale somnului, apetitului, libidoului şi energiei.

Clasificarea tulburărilor de dispoziţie se face ţinându-se cont de câţiva factori:

*           prezenţa sau absenţa sindromului maniacal;

*           intensitatea şi complexitatea manifestărilor sindroamelor afective;

*           durata de manifestare a episoadelor afective;

*           recurenţa episoadelor;    

*           factori precipitanţi sau etiologici (valabili pentru DSM IV).

După prezenţa sau absenţa sindromului maniacal se face principala împărţire a bolii afective în două categorii cu particularităţi clinico-genetice bine definite:

*tulburările depresive în care manifestările maniacale nu apar niciodată (tulburarea depresivă recurentă);

*tulburările bipolare în care manifestările maniacale sunt obligatorii în evoluţia bolii.

Clinic, tulburarea afectivă bipolară oferă cele două aspecte polar opuse ale timiei: euforia şi depresia care se succed la acelaşi bolnav la un interval oarecare de timp, sub forma accesului maniacal sau sub forma accesului depresiv.

 

1.2.2. Subtipuri

 

Clasificare DSM-IV-TR tulburări de dispoziţie

Tulburări depresive

- Tulburarea depresivă majoră

*un singur episod

*recurentă

- Tulburarea distimică

- Tulburarea depresivă nespecificată în alt mod

Tulburări bipolare

- Tulburarea bipolară tip I

      *un singur episod maniacal

      *cel mai recent episod: hipomaniacal

      *cel mai recent episod: maniacal

      *cel mai recent episod: mixt

      *cel mai recent episod: depresiv

      *cel mai recent episod: nespecific

- Tulburarea bipolară tip II

- Tulburarea ciclotimică

- Tulburarea bipolară nespecificată în alt mod

- Tulburarea de dispoziţie datorată unei condiţii medicale generale

- Tulburarea de dispoziţie indusă de substanţe medicamentoase (de ex., droguri psihoactive – cocaină – sau medicaţie – agenți anti-neoplazici, rezerpină).