Aloe Vera

 

Din cuprins:

Argument

CAPITOLUL 1. ISTORICUL PLANTEI

1.1 Aloe în lumea contemporană

CAPITOLUL 2. NOŢIUNI DE SPECIALITATE  DESPRE ALOE VERA

2.1. Clasificare botanică

2.2. Aspect fizic, organic şi specific

2.3. Plantaţiile de aloe

2.4. Procesul de recoltare a plantei Aloe Vera

2.5. Extracţia şi prelucrarea frunzei

2.6. Procesul de stabilizare

2.7. Transportul şi protecţia materiei prime

2.8. Prelucrarea materiei prime şi a produselor derivate

CAPITOLUL 3. BIOCHIMIA PLANTEI DE ALOE VERA

CAPITOLUL 4. UTILIZĂRI TERAPEUTICE ALE PLANTEI DE ALOE VERA

4.1. Proprietăți terapeutice

4.1.1. Proprietăţi de detoxifiere

4.1.2. Proprietăţi antibacteriene

4.1.3. Proprietăţi antidolorifice

4.1.4. Proprietăţi antiinflamatorii

4.1.5. Proprietăţi antimicotice

4.1.6. Proprietăţi antiseptice

4.1.7. Proprietăţi antitumorale

4.2. Preparate cu Aloe Vera

Concluzii

Bibliografie

 

 

Extras din document:

CAPITOLUL 2. NOŢIUNI DE SPECIALITATE  DESPRE ALOE VERA

 

 

2.1. Clasificare botanică

 

Din punct de vedere botanic, planta de Aloe a fost mereu clasificată în familia Liliaceelor pentru că este legată la un bulb originar, aşa cum sunt crinii, ceapa, usturoiul sau asparaguşii. Această clasificare a fost considerată corectă până când un cercetător londonez pe numele lui Tom Reynolds, a redat o nouă clasificare, ţinând cont particularitatea caracteristicilor plantei Aloe, introduse într-o nouă familie botanică, cea a Aloaceelor.

Familia Aloaceelor cuprinde circa 350 de variaţii de plante pe întreaga planetă. În anul 1955 au fost catalogate 132 de specii numai în Africa de Sud.

Acestea se extind de la cele în miniatură precum Aloe aristola şi Aloe brevifoglia (cu frunze mici), la cele de dimensiuni mici, precum Aloe striată (dungată), care se poate defini una din cele mai frumoase plante existente pe Pământ. Printre plantele de Aloe de dimensiuni mari, de uz cosmetic curativ, se pot aminti Aloe arborescens Miller, Aloe ferox, Aloe barbadensis Miller var. Aloe Vera, Aloe chinensis, Aloe saponaria şi Aloe succotrina.

O distincţie botanică generală ne parvine de la observaţia făcută asupra trunchiului şi a frunzelor. Putem distinge 3 mari grupe de Aloe: acauleas (lipsite de trunchi), subcauleas (trunchi vizibil, dar redus) şi cauleas (trunchi extins şi ramificat).

  • Din primul grup fac parte plantele ce nu posedă trunchi, sau au unul foarte scurt, moale şi des, acoperit cu frunze expuse în mod circular ca trandafirul, care cresc din partea externă a tijei de bază. Acestui prim grup aparţin: Aloe barbadensis Miller, Aloe saponaria şi Aloe aristata.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

2.2. Aspect fizic, organic şi specific

 

Frunzele sale groase, ţepoase pe margine şi variind de la cenuşiu la verde deschis, au aspectul  unui cactus, deşi aloe face parte din familia Liliacee, asemenea cepei, usturoiului şi lalelei. Această înrudire devine evidentă în momentul înfloririi, primăvara sau toamna, când în vârful unei tije ce se iveşte din mijlocul plantei apar o succesiune de flori tubulare galbene, strălucitoare, asemănătoare crinului. Frunzele lungi şi tari, în formă de sabie, cresc la fel ca la varză; mai late la bază, se subţiază spre vârf, iar cele situate la exterior pot să atingă la maturitate de la 60 la 90 cm înălţime şi să cântărească 1,5-2 kg fiecare.
Frunzele mai mari, de la exterior, le protejează pe cele mai tinere din centru.

Frunza de Aloe se prezintă ca o căptușeală triunghiulară ale cărei membrane externe sunt verzi şi coriacee. În interiorul acesteia se află gelul de aloe, care se prezintă sub forma unei mase compacte gelatinoase cu aspect translucid şi perlos.

După extragerea sucului din interiorul frunzei are loc eliberarea pulpei interne prin operaţiunea de decorticare.

Crusta conţine câţiva componenţi activi printre care cei mai importanţi sunt antrachinonii, care oferă corpului o dezintoxicare considerabilă.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….