CAP.I. Îngrijirea pacienților intoxicați cu monoxid de carbon

1.1. Anatomia şi fiziologia sângelui

1.2. Intoxicația cu monoxid de carbon

1. Definiţie

2. Fiziopatologie

3. Cauze şi factori de risc

4. Diagnostic clinic

5. Diagnostic paraclinic

6. Diagnostic diferenţial

7. Evoluţie şi prognostic

8. Tratament

CAP.II. Îngrijiri generale și speciale

2.1. Internarea pacientului în spital

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare ale pacientului

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice ale pacientului

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului

2.5. Alimentaţia pacientului

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea pacientului

2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

2.8. Educaţia pentru sănătate

2.9. Externarea pacientului

2.10. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de caz

CAP.III. Studii de caz

Cazul 1. Plan de îngrijire

Cazul 2. Plan de îngrijire

Cazul 3. Plan de îngrijire

CAP.IV. Concluzii

Bibliografie

1.2. Intoxicaţia cu monoxid de carbon

1. Definiţie

Intoxicaţia cu monoxid de carbon – apare la inhalarea şi absorbirea gazului de monoxid de carbon, acesta se combină cu hemoglobina şi înlocuieşte oxigenul din sânge.

Intoxicaţia cu monoxid de carbon este în general accidentală şi uneori colectivă mai cu seamă în mediul industrial, fiind una din cele mai des intoxicaţii întâlnite la copii.

2. Fiziopatologie

Monoxidul de carbon rezultă din arderea incompletă a unor combustibili organici (petrol, gaze naturale, lemne, motorină), folosiţi în principal pentru încălzirea locuinţelor, prepararea hranei sau pentru motoarele automobilelor. Se poate asocia şi cu neregularităţi în funcţionarea sistemelor de evacuare a gazelor, sinucideri, cu consumul de tutun sau inhalarea vaporilor de clorură de metilen.

CO este un gaz incolor, inodor, insipid şi fără gust, ce are proprietatea de a se lega de hemoproteine ireversibil, înlocuind oxigenul la acest nivel, având drept consecinţă un transport deficitar al oxigenului către ţesuturi şi o proastă utilizare a acestuia la nivel celular. CO afectează numeroase ţesuturi, însă impactul cel mai profund este la nivelul acelora cu consum crescut de oxigen (creier, cord).

Toxicitatea este rezultatul hipoxiei celulare datorate transportului insuficient al oxigenului, ca urmare a legării CO de hemoglobină (se formează carboxihemoglobina). Afinitatea acestei legări este de cca. 230-270 ori mai mare comparativ cu cea implicată în formarea oxihemoglobinei. CO se leagă mult mai uşor de mioglobina cardiacă, determinând depresie miocardică şi hipotensiune, exacerbate de hipoxia tisulară.

Factorii care determină afectarea organismului în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon sunt:

– capacitatea de ventilare a locului unde există monoxid de carbon

– cantitatea de monoxid de carbon inhalată

– durata de timp când persoana este expusă la monoxid de carbon

– vârsta persoanei: copiii mici şi persoanele în vârstă sunt mult mai uşor afectaţi şi prezintă simptome mult mai severe

– starea generală de sănătate: persoanele care au şi alte afecţiuni, ca de exemplu boli cardiace, sunt mult mai uşor afectate şi au simptome mai severe de boală

– cantitatea de monoxid de carbon ajunsă în circulaţia sangvină la persoanele care fumează: fumătorii au deja o anumită cantitate de monoxid de carbon în sângele lor şi dezvoltă simptome mult mai severe.