CAPITOLUL I. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

CAPITOLUL II. PNEUMOTORAXUL

2.1. Definiţie 

2.2. Etiologie

2.3. Simptomatologie

2.4. Diagnostic 

2.5. Tratament

2.5.1. Tratamentul igieno-dietetic

2.5.2. Tratament medicamentos şi chirurgical 

2.6. Evoluţie, complicaţii, prognostic 

CAPITOLUL III. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU PNEUMOTORAX 

3.1. Noţiuni de nursing 

3.2. Tehnici impuse de caz

3.2.1. Recoltarea sângelui pentru examen de laborator 

3.2.2. Radiografia pulmonară 

3.2.3. Perfuzia endovenoasă

3.2.4. Tomografia computerizată

3.3. Prezentare de caz 

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL II. PNEUMOTORAXUL

2.1. Definiţie

Pneumotoraxul este prezenţa aerului în cavitatea pleurală. Aerul poate pătrunde în pleură fie plecând de la bronhii, fie de la peretele toracic

2.2. Etiologie

Pneumotoraxul este determinat, de obicei, de un traumatism la nivelul toracelui, cum ar fi de exemplu o fractură costală, o plagă înţepată sau împuşcată, sau de o manevră medicală, cu interesarea cel puţin a pleurei parietale (denumit şi pneumotorax secundar).

Poate, de asemenea, debuta brusc, fără o cauză aparentă (pneumotorax spontan denumit şi pneumotorax primar), ca urmare a unei afecţiuni pulmonare, cum ar fi tuberculoza pulmonară, chisturile aeriene, pneumoconiozele, emfizemul pulmonar.

Pneumotoraxul spontan poate rezulta ca urmare a afectării pulmonare determinate de boli, cum ar fi boala pulmonară obstructivă cronică, astm bronşic, fibroza chistică şi pneumonia. Poate apărea deasemenea şi la persoanele fără boli pulmonare. Acest lucru se întâmplă în cazul în care un chist umplut cu aer se rupe şi conţinutul aerian se eliberează în spaţiul pleural.

Persoanele fumătoare sunt mult mai susceptibile de a face pneumotorax spontan, faţă de cele nefumătoare. De asemenea, cu cât se fumează mai multe ţigarete pe zi, cu atât cresc şansele de a face pneumotorax.

2.3. Simptomatologie

Simptomele depind de severitatea pneumotoraxului. În cazuri minore, nu determină nici un fel de simptome. În cazurile severe, simptomele se dezvoltă rapid şi pot duce la şoc cardiorespirator.

Simptomele includ:

– dispnee (îngreunarea respirației), de la ușoară până la severă, depinzând de cât de extinsă este zona de plămân colabată

– durere toracică debutată brusc, severă pe aceeași parte cu plămânul colabat

Debutul bolii este de obicei brutal, chiar dramatic, cu ocazia unui efort, tuse violentă sau fără cauză aparentă. Se caracterizează prin junghi atroce, localizat submamelonar şi iradiind în umăr şi abdomen, urmat imediat de dispnee progresivă, intensă, şi tuse uscată, chinuitoare. Apar rapid semne de şoc sau asfixie, faţa palidă, apoi cianozată, respiraţie rapidă şi superficială, puls mic, tahicardie, tensiune arterială coborâtă, anxietate.

Examenul fizic arată mărirea hemitoracelui respectiv, cu lărgirea spaţiilor intercostale, vibraţii vocale abolite, hipersonoritate şi tăcere la auscultație.

O formă clinică deosebită este pneumotoraxul sufocant sau cu supapă, care apare când perforaţia pleuropulmonară permite intrarea aerului în inspiraţie în pleură, dar nu şi ieşirea lui în expiraţie. Dacă nu se intervine prompt şi energic, bolnavul moare prin asfixie.

Simptomele se pot agrava dacă este schimbată altitudinea (de exemplu, zborul cu avionul sau coborârea la adâncime).