Ingrijirea pacientului cu chist hidatic hepatic

 

Rotator powered by EasyRotator for WordPress, a free and easy jQuery slider builder from DWUser.com. Please enable JavaScript to view.

 

Din cuprins:

Argument

Capitolul 1. Îngrijirea pacientului cu chist hidatic hepatic

1.1. Anatomia şi fiziologia ficatului

1.2. Chistul hidatic hepatic 

1.2.1. Definiție

1.2.2. Etiologie

1.2.3. Anatomie patologică

1.2.4. Simptome

1.2.5. Diagnostic clinic

1.2.6. Diagnostic paraclinic

1.2.7. Diagnostic diferențial

1.2.8. Evoluție și prognostic

1.2.9. Tratament

a) igieno-dietetic

c) chirurgical

1.3. Educaţia pentru sănătate

Capitolul 2. Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu chist hidatic hepatic

2.1. Îngrijiri generale

2.2. Îngrijiri speciale

2.3. Studii de caz

Cazul 1. Plan de îngrijire

Cazul 2. Plan de îngrijire

Cazul 3. Plan de îngrijire

Concluzii

Bibliografie

Anexe

 

 

Extras din document:

1.2. CHISTUL HIDATIC HEPATIC

 

 

1.2.1. Definiție

 

Chistul hidatic (Anexe Fig. 3) este o tumoră chistică datorită dezvoltării în ficat a embrionului hexacant al parazitului Taenia Echinococcus. Omul constituie gazda intermediară în ciclul evolutiv al parazitului. În starea adultă el trăieşte în intestinul câinelui. Dezvoltarea sa în ficatul omului poate duce la complicaţii grave. El nu se vindecă, în general, decât prin tratament chirurgical.

 

1.2.2. Etiologie

 

Parazitul (Anexe Fig. 4) este un cestod mic lung de 3-6 mm. Gazdele definitive ale teniei sunt: câinele, pisica, lupul şi vulpea. Gazdele elimină odată cu fecalele, şi embrioforii, care, prin lipsa de igienă alimentară, pot ajunge în intestinul omului. Embrioforii traversează peretele intestinal şi, pe calea venei porte, ajung în ficat; cei mai mulţi rămân în ficat, restul îl traversează şi pot ajunge în alte organe: plămâni, creier, rinichi, splina. Embrionii rămaşi în ficat se transformă în vezicule, formând vezicula hidatică sau chistul hidatic.

 

1.2.3. Anatomie patologică

 

Chistul este constituit de o membrană structurat în două planuri: externă sau adventicea care este fibroasă, şi internă, sau membrana proliferă, membrană germinativă, care este moale, elastică şi fertilă.

În cavitatea chistului se găseşte un lichid limpede ca apa de stâncă, dacă chistul este tânăr. Mai târziu, în lichid se găseşte nisipul hidatic, vezicule fiice, care pot elibera scolecşi care plutesc în interiorul chistului. În caz de infectare a chistului sau de fisurare în căile biliare, lichidul devine purulent sau verzui.

Chistul este de cele mai multe ori unic. În 1/3 din cazuri există multiple chisturi în ficat, ceea ce ridică unele probleme particulare de atitudine terapeutică. Aspectul chistului este variabil. Sunt chisturi univeziculare, chisturi pauciveziculare (în care câteva vezicule fiice plutesc în chistul hidatic) şi chisturi multiveziculare, în care lichidul hidatic este aproape absent, cavitatea fiind plină de vezicule hidatice. Există şi chisturi cu vezicule exogene care, dacă nu sunt recunoscute la operaţie, pot să constituie cauze de recidive. În unele cazuri peretele chistului este calcificat parţial sau pe toată circumferinţa. El apare atunci bine vizibil la examenul radiologic.

Volumul chistului este foarte variabil. Conţinutul lichidian poate ajunge la câţiva litri.

Periferia chistului intră în contact intim cu parenchimul hepatic, care este comprimat pe măsură ce chistul se dezvoltă. Odată cu ţesutul hepatic sunt comprimate canalele biliare şi ramificațiile portale de vecinătate. Refularea parenchimului ficatului determină o turtire a canalelor biliare, apoi necroza lor cu deschidere în chist. Bila distruge mai mult sau mai puţin scolecşii, dar ea contribuie la infectarea chistului care va însămânţa apoi calea biliară.

Compresiunea vaselor este urmată de trombozarea acestora şi de leziuni ischemice ce pot evolua către fibroză sau supuraţie.

Sediul chistului este mai frecvent în lobul drept, însă are o tendinţă de a se exterioriza către una din feţele ficatului.