CAP.I. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU APENDICITĂ ACUTĂ

1.1. Anatomia și fiziologia apendicelui

1.2. Apendicita acută

Definiție

Etiologie

Patologie

Clasificare

Diagnostic clinic

Diagnostic paraclinic

Diagnostic diferențial

Evoluție și prognostic

Tratament

CAP.II. ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului în spital

2.2. Asigurarea condițiilor de spitalizare a pacientului

2.3. Asigurarea condițiilor igienice a pacientului

2.4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative ale pacientului

2.5. Recoltarea produselor biologice și patologice

2.6. Alimentația pacientului

2.7. Administrarea medicaţiei şi hidratarea pacientului

2.8. Educația pentru sănătate

2.9. Externarea pacientului

CAP.III. ÎNGRIJIRI SPECIALE

Cazul 1. Plan de îngrijire

Cazul 2. Plan de îngrijire

Cazul 3. Plan de îngrijire

CAP.IV. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

1.2. Apendicita acută

Definiție

Apendicita acută este o afecțiune chirurgicală, caracterizată prin inflamaţia acută a apendicului ileo-cecal și reprezintă una din cele mai frecvente cauze de suferință abdominală şi de intervenţie chirurgicală de urgenţă.

Apendicita acută este o boală frecventă în ţările civilizate. Inflamaţia apendicului ileo-cecal se poate însoţi de complicaţii grave locale sau la distanţă. De aceea precizarea diagnosticului şi a momentului operator optim prezintă o mare importanţă pentru vindecarea bolnavului fără risc sau cu risc minim.

Etiologie

Etiologia apendicitei acute: este rară dar gravă; în primii 20 de ani apendicita se întâlneşte cel mai frecvent, ea scade, devenind rară după 60 de ani.

Condiţiile favorizante sunt numeroase: dispoziţia anatomică a segmentului ceco-colic ce favorizează staza stercorală, cudurile apendicelui, diverticulii apendicelui, poziţia retrocecală care favorizează “autoinfecţia” prin exaltarea virulenței florei microbiene.

Corpii străini intraapendiculari: calculii stercorali, sâmburi, oxiuri pot astupa complet lumenul apendicelui şi ulcera mucoasa exagerând virulența microbilor aflaţi într-o cavitate închisă, adevărat “tub de cultură”.

Apendicita acută traumatică: prin lovituri repetate în fosa iliacă dreaptă (la tâmplari) este determinată prin excitaţia receptorilor atât de numeroşi ai regiunii ileo-ceco-apendiculare deja inflamaţi.

Regimul alimentar excesiv cârnat sau exclusiv vegetal alcalinizează pH-ul digestiv, determinând tulburări de diskinezie şi alterări neurotrofice ceco-apendiculare.

Infecţii acute: gripa, anginele, febrele eruptive (scarlatina, pojarul, rubeola), febra tifoidă, pot determina apendicita acută. Apariţia apendicitei acute “epidemice” în cursul anginelor este atribuită asemănării structurii anatomice ce există între amigdale şi apendice, considerat “amigdala abdomenului”, datorită bogăţiei sale în foliculi limfoizi.

Infecţii intestinale cronice: colita dreaptă, enterocolita, dizenteria, pot determina prin “propagare” inflamaţia apendicelui de origine enterogenă, dând naştere unui proces complex anatomo-clinic: colo-tiflo-apendicita.

Infecţia apendiculară poate proveni şi de la organele vecine inflamate: anexita dreaptă (apendiculo-anexita), colecistita (apendiculo-colecistita), pielonefrita.

Infecţia se produce prin: contact direct (apendicita exogenă), pe cale limfatică sau prin cale nervoasă prin reflexe viscero-viscerale.

Sindromul gonado-apendicular se întâlneşte la fetele tinere hiperfoliculinice în perioada pre şi intermenstruală. Se datorează hiperfoliculinemiei care prin hiperacetilcolinogeneză determină o diskinezie şi congestie apendiculară puternică.

Din punct de vedere bacteriologic s-a constatat o floră microbiană polimorfă alcătuită din: colibacili, streptococ, pneumococ, stafilococ, bacilul Friendlander, în care domină colibacilul.

În formele grave, gangrenoase, se constată prezenţa anaerobilor: bacilul funduliformis, ramosus, perfringens, fragilis.