CAP.I. Îngrijirea pacientului cu pneumonie

1.1. Anatomia şi fiziologia aparatului respirator

1.2. Pneumonia

1. Definiţie

2. Etiologie şi patogenie

3. Clasificare

4. Diagnostic clinic

5. Diagnostic paraclinic

6. Diagnostic diferenţial

7. Evoluţie şi prognostic

8. Tratament

a) Igieno-dietetic

b) Medicamentos

c) Balnear

CAP.II. Îngrijirea pacientului cu pneumonie

Cazul 1. Plan de îngrijire

Cazul 2. Plan de îngrijire

Cazul 3. Plan de îngrijire

CAP.III . Concluzii

Bibliografie

1.2. Pneumonia

1. Definiţie

Pneumonia se defineşte ca fiind inflamarea ţesutului pulmonar în urma unei infecţii, care poate evolua acut sau cronic.

2. Etiologie şi patogenie

Agenţii patogeni responsabili pentru pneumonie sunt bacteriile, viruşii, ciupercile şi paraziţii care determină infecţii la acest nivel.

În anul 2007 a fost descoperit în Statele Unite un nou germen patogen, numit Adenovirusul de Tip 14.

Pneumonia de cauză virală şi micotică apare mai ales la persoanele cu un sistem imunitar slăbit (în urma unui transplant de organe, a unor boli – SIDA).

Cei mai frecvenţi agenţi patogeni ai pneumoniei:

b Pneumonie tipică – determinată de bacterii: Streptococi, Haemophilus influenzae;

b Pneumonie atipică – determinată de bacterii: mykoplasme (M. Pneumoniae), Chlamidii (C. Psittaci, C. Pneumoniae), Legionelle (L. Pneumophila), Rickettsii (Coxiella burnetii);

b Pneumonie nosocomială – determinată de bacterii: Stafilococi (Stafilococul auriu), enterobacterii (E. Coli, Klebsielle);

b Pneumonie apărută pe fond de imunodepresie:

–          determinată de bacterii: Stafilococi (Stafilococul auriu) şi Mycobacterii;

–          determinată de viruşi: Cytomegalovirus (CMV);

–          determinată de ciuperci: Pneumocystis carinii, Candida Aspergillus.

• Calea de transmitere a pneumoniei

Plămânii dispun în mod normal de mecanisme de apărare care împiedică pătrunderea substanţelor străine şi a agenţilor patogeni. Suprafaţa traheei şi a bronhiilor mari este acoperită de mici firişoare de păr, numite cili, care se mişcă continuu, favorizând astfel eliminarea expectoraţiei pe cale bucală.

Acest proces împiedică fixarea particulelor de praf în alveolele pulmonare. Odată cu aerul inspirat nu pot ajunge în alveole decât particule foarte mici, cu dimensiuni cuprinse între 1,3 şi 5μm. Dacă acestea reuşesc să ajungă în alveole, sunt distruse în mod normal de sistemul imunitar. Dacă mecanismele de apărare de la nivel pulmonar sunt însă deteriorate (de exemplu datorită unor afecţiuni ca astmul bronşic sau bronşita cronică), atunci pot să pătrundă în alveole şi particule de dimensiuni mai mari, care se fixează la acest nivel şi provoacă reacţii inflamatorii. În funcţie de starea de sănătate a bolnavului, există riscul ca inflamaţia să se propage şi la alte organe.

În majoritatea cazurilor, agenţii patogeni pentru pneumonie infecţioasă pătrund în plămâni pe cale aeriană, mult mai rar pe cale sangvină, de la un alt focar de infecţie. Agenţii patogeni provin fie din nazofaringe, fie de la alţi bolnavi (prin tuse sau strănut).

• Factori de risc

Sistemul imunitar influenţează în mod decisiv tipul de agent patogen care agresează organismul. El este răspunzător de eficacitatea cu care corpul luptă cu diferiţi germeni patogeni.