CAPITOLUL 1 – INTRODUCEREA

CAPITOLUL 2 – ANATOMIA APARATULUI DIGESTIV

2.1 CAVITATEA BUCALĂ

2.2 FARINGELE

2.3 ESOFAGUL

2.4 STOMACUL

2.5 INTESTINUL SUBŢIRE

2.6 INTESTINUL GROS

2.7 PANCREASUL

2.8 FICATUL

2.9 FIZIOLOGIA DIGESTIEI ŞI A ABSORBŢIEI

PARTEA A II-A. INTOXICAŢIA CU SUBSTANŢE ORGANOFOSFORICE

II.1 DEFINIŢIE

II.2 TOXICITATEA PESTICIDELOR

II.3 CLASIFICARE

II.4 MECANISMUL ACŢIUNII TOXICULUI

II.5 SIMPTOME

II.6 DIAGNOSTIC

II.7 EVOLUŢIE

II.8 TRATAMENT

PARTEA A III-A. PROCESUL DE NURSING

III.1 NOŢIUNI DE NURSING

III.2 STUDIU DE CAZ

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

II.1 DEFINIŢIE

Intoxicaţia este o stare morbidă (bolnăvicioasă) produsă sub acţiunea unei substanţe exogene sau endogene de natură organică sau anorganică, de provenienţă vegetală, animală sau minerală, caracterizată prin tulburări profunde metabolice, uneori cu sfârşit letal.

Efectele toxice asupra organismului, apar în timp în raport de mai mulţi factori, unele mai prompt, altele mai lent.

Alimentele pot fi considerate factori ai mediului ambiant cu care omul stabileşte relaţii strânse în toată perioada vieţii sale. Cea mai importantă şi cea mai veche relaţie este determinată de faptul că alimentele furnizează organismului substanţe nutritive de care acesta are nevoie pentru asigurarea energiei necesare proceselor vitale, pentru sinteza substanţelor proprii şi repararea uzurii, precum şi pentru formarea substanţelor active (enzime, hormoni, etc.) care favorizează desfăşurarea normală a proceselor metabolice.

Toxiinfecţiile şi intoxicaţiile alimentare sunt o problemă mult mai mare pentru industria alimentară de azi decât în ultimele decade, câţiva factori care au condus la aceasta sunt: identificarea de noi agenţi cu risc de boală, faptul că unii agenţi tradiţionali sunt asociaţi azi cu alimente care înainte nu prezentau un risc, o creştere a numărului de focare masive de infecţie înregistrate, impactul toxiinfecţiilor alimentare (TIA) asupra copiilor, vârstnicilor.

Pesticide (substanţe fitofarmaceutice) – generalităţi

Sub numele de pesticide se grupează o serie de substanţe chimice toxice, întrebuinţate în agricultură în vederea protecţiei plantelor faţă de boli şi diverşi dăunători, asigurându-se astfel obţinerea unor recolte mari şi stabile.

Preparatele contra dăunătorilor, au fost cunoscute de foarte mult timp. Datorită progreselor în chimia de sinteză, s-au putut obţine cele mai numeroase şi eficace substanţe. Nu s-a putut realiza dezideratul de a găsi substanţe nocive numai pentru dăunători şi netoxice pentru om sau animale şi insecte folositoare.

Toate aceste substanţe sunt periculoase în diferite grade, unele reprezentând toxici dintre cei mai puternici.

Pentru om, riscul de intoxicaţie, acută sau cronică, poate fi de natură profesională, accidentală sau voluntară şi prin contaminarea mediului înconjurător – sol, surse de apă, alimente, aer – cu mari implicaţii ulterioare.

În raport cu acţiunea lor principală pesticidele se clasifică în:

Fungicide: substanţe folosite împotriva ciupercilor parazite. Ele includ fungicide anorganice şi organice.

În fungicidele anorganice sunt cuprinse următoarele substanţe: fungicide pe bază de sulf, pe bază de cupru, pe bază de staniu, pe bază de mercur, etc.

Fungicidele organice cuprind: tiocarbonaţi, tiourami, clornitrobenzol, hexaclorbenzol, derivaţii chinolinei, etc.

Insecticide: substanţe utilizate împotriva insectelor dăunătoare. În această grupă sunt cuprinse următoarele substanţe anorganice: arseniaţi, clorsilicaţi, produse cu bariu, produse cu sulf, ş.a.