CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE

CAPITOLUL 2 – ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

PARTEA A II-A. PNEUMONIA PNEUMOCOCICĂ

II.1 DEFINIŢIE

II.2 ETIOPATOGENIE

II.3 TABLOUL CLINIC

II.4 DIAGNOSTIC

II.5 EVOLUŢIE ŞI COMPLICAŢII

II.6 FORME CLINICE ALE PNEUMONIEI LOBARE

II.7 TRATAMENT

PARTEA A III–A

III.1 DEFINIŢIA NURSINGULUI

III.2 TEHNICI IMPUSE DE AFECŢIUNE

III.3 STUDIU DE CAZ

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

PARTEA A II-A

PNEUMONIA PNEUMOCOCICĂ

II.1 DEFINIŢIE

Pneumonia pneumococică sau pneumonia francă lobară este o pneumopatie acută, provocată de penumococ, care afectează un lob, debutează acut şi are evoluţie ciclică

II.2 ETIOPATOGENIE

I. Etiologie. Streptococcus pneumoniae (pneumococul) este agentul etiologic al pneumoniei pneumococice. El este un germen gram pozitiv, aşezat în diplo, lanceolat şi încapsulat. Capsula pneumococică conţine un polizaharid pe baza căruia au fost identificate peste 80 de tipuri. Tipurile 1, 2, 3, 6, 7, 14, 19 şi 23 determină aproximativ 80% din pneumoniile cu pneumococ la adulţi. Stereotipul 3 de pneumococ are o capsulă deosebit de groasă şi o agresivitate deosebită, producând pneumonii severe şi bacteriemie, în special la bătrâni sau bolnavi cu afecţiuni organice (diabet, alcoolism, boli pulmonare cronice etc.).

II. Patogenie. Infecţia pulmonară cu pneumococ se face pe cale aeriană. Persoanele care fac pneumonie pneumococică sunt de obicei colonizate la nivelul orofaringelui cu germeni virulenţi, care în condiţiile scăderii mecanismelor de apărare ale aparatului respirator, tranzitorii sau cronice, şi aspirării pulmonare de secreţii, dezvoltă modificări patologice tipice.

Pneumococii aspiraţi de la nivelul orofaringelui până la alveolele pulmonare, determină o reacţie inflamatorie, cu producerea unui exudat alveolar bogat în proteine, care permite proliferarea rapidă a germenilor şi răspândirea lor. Exudatul alveolar infectat trece în teritoriile alveolare adiacente prin porii interalveolari descrişi de Cohn. Pe de altă parte exudatul ajunge la nivelul bronşiilor, de unde este aspirat în alte teritorii pulmonare. În câteva ore se constituie o alveolită cu polimorfonucleare şi eritrocite, care cuprinde mai multe segmente sau un lob pulmonar. Într-un stadiu ulterior, macrofagele migrate în alveole împreună cu polimorfonuclearele realizează procesul de fagocitoză. Fagocitoza este dependentă de activarea complementului de către componente ale peretelui microbian. Anticorpii anticapsulari specifici apar între a cincea şi zecea zi de la infecţia pneumococică şi ei accentuează fagocitarea pneumococilor. Procesul de vindecare al leziunilor este complex, un rol important jucându-l macrofagele alveolare şi drenajul limfatic.

Drenajul limfatic al germenilor se realizează precoce în timpul infecţiei pulmonare. Dacă ganglionii limfatici regionali sunt depăşiţi, germenii pot să pătrundă în sânge realizând bacteriemii, întâlnite la 15-30% din bolnavi.

Deşi individul sănătos are o capacitate eficientă de apărare faţă de invazia pneumococică, o serie de factori care acţionează temporar sau de lungă durată, pot interfera cu mecanismele de apărare respiratorie crescând susceptibilitatea la infecţii. Printre aceştia mai importanţi sunt: expunerea la frig şi/sau umezeală, oboseala excesivă, infecţii virale respiratorii, alcoolism, insuficienţă cardiacă, diabet-ciroză, boli pulmonare cronice, hipogamaglobulinemii câştigate sau congenitale, mielom multiplu, situaţii după splenectomie sau transplant renal.