Ingrijirea pacientului cu dementa senila

 

Rotator powered by EasyRotator for WordPress, a free and easy jQuery slider builder from DWUser.com. Please enable JavaScript to view.

 

Din cuprins:

ARGUMENTUL

CAP.I. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU DEMENŢĂ SENILĂ

1.1. Anatomia şi fiziologia creierului

1.2. Demenţa senilă

1. Definiţie

2. Etiologie

3. Patogenie

4. Diagnostic clinic

5. Diagnostic paraclinic

6. Diagnostic diferenţial

7. Evoluţie şi prognostic

8. Tratament

a) igieno-dietetic

b) medicamentos

CAP.II. ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului în spital

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare a pacientului

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice a pacientului

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului

2.5. Alimentaţia pacientului

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea pacientului

2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

2.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de caz

2.9. Educaţia pentru sănătate

2.10. Externarea pacientului

CAP.III. ÎNGRIJIRI SPECIALE

Cazul 1. Plan de îngrijire

Cazul 2. Plan de îngrijire

Cazul 3. Plan de îngrijire

CAP.IV. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

 

 

Extras din document:

 

1.2. Demenţa senilă

 

 

1. Definiţie

 

 

Demenţa senilă (senilitate) reprezintă o afecţiune neurologică cronică, cu evoluţie progresivă, caracterizată printr-o regresie globală a activităţii intelectuale şi a personalităţii bolnavului, ca urmare a procesului de atrofiere corticală.

 

 

2. Etiologie

 

 

Cauzele pentru demenţa senilă (senilitate) nu sunt cunoscute cu exactitate însă, se pare că un rol important îl deţin traumele suferite în copilărie. Acestea ar diminua capacitatea de adaptare la vârsta adultă şi ar constitui o stare predispozantă la îmbolnăvire în perioada de maturitate a vieţii. Este recunoscut faptul că stresul împreună cu alte boli (cerebrale sau extracerebrale) precum şi anumite caracteristici genetice constituie factori declanşatori ai demenţei senile.

 

 

3. Patogenie

 

 

Tulburările psihice ale vârstnicului cuprind o gamă largă, de la modificări psihice uşoare, marginale, până la entităţi tipice vârstelor înaintate, de tipul psihozelor de involuţie şi demenţelor tardive. Unele au debut precoce, altele debutează la vârste înaintate. Toate sunt cuprinse în conceptul de “îmbătrânire cerebrală”. La baza apariţiei acestor tulburări stau unii factori precipitanţi:

– modificări în statutul familiei, care creează situaţii psihotraumatizante: plecarea copiilor din casa părintească, restrângerea condiţiilor de locuit, părăsirea locuinței proprii, relaţii nearmonioase între generaţii, stări conflictuale, decesul unuia dintre parteneri, diminuarea veniturilor, etc.;

– momentul cel mai traumatizant psihic este retragerea din activitatea profesională – pensionarea. Acesta este mai greu de suportat de către bărbaţi, este un adevărat şoc al pensionarii, numit de unii “boală a retragerii” sau “moarte socială”. Prin pierderea prestigiului social câştigat după o viaţă de muncă, începe conştientizarea îmbătrânirii şi mai ales teama de moarte.

În patologia neurologică a îmbătrânirii participă, atât îmbătrânirea fiziologică, cu acumularea progresivă de alterări şi restructurări, uzură şi reparaţie, cât şi modificările de vascularizaţie din procesul de ateroscleroză.

Forme de demenţă senilă:

¯  demenţa Alzheimer

¯  demenţa Vasculară

¯  boala Parkinson boala Huntington

¯  demenţa frontotemporală – boala Pick