Ingrijirea pacientului cu insuficienta renala acuta

 

Rotator powered by EasyRotator for WordPress, a free and easy jQuery slider builder from DWUser.com. Please enable JavaScript to view.

 

Din cuprins:

1. INTRODUCERE

1.1. Argumentul

1.2. Istoricul bolii

1.3. Motto

2. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI RENAL

3. INSUFICIENȚA RENALĂ ACUTĂ (IRA)

3.1. Definiţie

3.2. Frecvența bolii

3.3. Etiologie

3.4. Fiziopatologie

3.5. Tabloul clinic

3.6. Diagnostic pozitiv

a) Clinic

b) Paraclinic

3.7. Diagnostic diferenţial

3.8. Evoluţie şi prognostic

3.9. Tratament

4. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU IRA

4.1. Cazul nr. 1 – Plan de îngrijire

Anexa – tehnica recoltării urinei

4.2. Cazul nr. 2 – Plan de îngrijire

Anexa – Recoltarea sângelui pentru analize prin puncţie venoasă 

4.3. Cazul nr. 3 – Plan de îngrijire

Anexa – Urografie 

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

 

 

Extras din document:

3. INSUFICIENȚA RENALĂ ACUTĂ (IRA)

 

 

3.1. Definiţie

 

Insuficienţa renală acută (IRA) reprezintă o urgenţă medicală acută definită ca un sindrom acut de pierdere rapidă parţial sau totală şi potenţial reversibilă a funcţiei de excreţie renală, tipic pe un parenchim renal sănătos şi rareori pe o nefropatie veche. Semnul major al insuficienței renale acute este anuria.

Anuria reprezintă încetarea patologică a urinării, întâlnită în bolile renale. Acesta este simptomul care defineşte absența secreţiei şi excreţiei de urină.

Clinic, bolnavul nu prezintă micţiuni spontane de 24 de ore sau chiar mai mult, iar la examenul obiectiv (palparea bimanuală), examenul ecografic sau la sondaj vezical, vezica este goală.

Anuria trebuie diferenţiată de la început de retenţia acută de urină, la care funcţia de secreţie şi excreţie este prezentă. Clinic se contată de la palparea hipogastrului sau la palparea bimanuală globul vezical, care se vizualizează şi ecografic, iar la sondajul vezical se obţine urină în cantitate mare, peste capacitatea normală a vezicii urinare.

Funcţia renală normală este asigurată de trei factori principali:

· presiunea sangvină şi compoziţia hidro-electrolitică a sângelui;

· starea parenchimului renal;

· permeabilitatea căilor urinare excretorii.

În acest fel se disting trei tipuri de anurii, după locul de acţiune al agentului etiologic: prerenală, renală şi postrenală. Caracteristica lor principală este faptul că atât în anuriile prerenale, cât şi în cele postrenale, dacă nu este înlăturat focarul cauzal, ele devin renale.

 

3.2. Frecvența bolii

 

Incidenţa este reprezentată de un procent de 5% dintre pacienţii spitalizaţi, aproximativ 20% dezvoltând IRA în terapia intensivă.

În cadrul pacienţilor ce dezvoltă IRA izolată, neînsoţită de alte boli, mortalitatea este estimată a fi sub 10% în comparaţie cu cei ce dezvoltă IRA în cadrul unor boli critice, severe, mortalitatea ajungând în aceste cazuri între 60-100%.

 

3.3. Etiologie

 

IRA are o etiologie multifactorială care poate complica o serie variată de afecţiuni renale şi extrarenale, poate fi rezultatul următoarelor trei condiţii:

– deteriorarea perfuziei renale

– afectarea parenchimului renal

– mecanisme obstructive ale tractului urinar

Clasificare

• IRA prerenală

• IRA intrinsecă sau renală

• IRA postrenală sau obstructivă

IRA de etiologie prerenală

Hipovolemia reală sau datorată redistribuirii fluidelor, scăderea volumului sanguin circulant efectiv printr-o serie de afecţiuni ca:

• hemoragii mari: posttraumatic, postoperator, postpartum, şocuri diverse

• unele antihipertensive

• pierderi gastrointestinale: vărsături, diaree, fistule, drenaje chirurgicale

• pierderi cutanate şi endocrine: arsuri, diaforeză excesivă, transpiraţii, febră, D.Z., boala Addison

• sechestrare lichidiană în spaţiul III în: peritonite, pancreatite, ocluzii intestinale